Vinete Romania

0 out of 5
SKU: Vinete ro. Categorie: .

Pe lângă faptul că aceste legume sunt săţioase şi potolesc, rapid, foamea, vinetele conţin doar 23 kcal la 100 g parte comestibilă.

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, precizează că cele mai recente studii demonstrează că efectele dietei cu vinete asupra organismului depăşesc aşteptările. Datorită conţinutului bogat de acid clorogenic, vinetele au proprietăţi anticancerigene, antimicrobiene, anticolesterol şi antivirale. Acidul clorogenic accelerează metabolismul şi inhibă aportul de glucoză în intestine.

Aceste cercetări clasează vinetele pe locul doi după varză, în terapia de prevenire a cancerului. Principalii constituenţi ai vinetei: conţinutul foarte ridicat de apă (93 la sută), multe vitamine (A, B1, B2, C-6 mg) şi minerale (potasiu, calciu, sulf, fosfor, mangan şi de iod) recomandă vinetele în curele de detoxifiere, în dieta diabeticilor, astmaticilor, supraponderalilor şi a celor cu bronşită, deoarece aceste legume fluidizează secreţiile.

De asemenea, substanţele amare din compoziţia vinetelor întăresc sistemul imunitar şi creează o stare de linişte şi de relaxare. Specialiştii recomandă persoanelor neliniştite şi agitate să includă în meniul lor măcar de două ori pe săptămână preparate cu vinete: salate, mâncare şi musaca. Şi diabeticii se pot bucura de efectele acestei legume, cu conţinut scăzut de zaharuri (4 g/100g).